Magistrala informationala 
Publicat de Vlad Dulea pe 5 noiembrie 2007
Categorii: Internetul si noile paradigme ale marketingului
Cateodata tehnologia ne surprinde cu garda lasata. Cand Rutherford B. Hayes, al 19-lea presedinte al Statelor Unite, a urmarit la sfarsitul anilor 1800 o demonstratie a telefonului, comenta ca desi este o inventie admirabila, oamenii de afaceri nu o vor folosi niciodata. Hayes considera ca oamenii trebuie sa se intalneasca fata in fata pentru a incheia si conduce afacerile; si nu era deloc singurul care credea atunci acest lucru. Putini din contemporanii sai au reusit sa prevada profundele schimbari pe care telefonul si alte tehnologii ale momentului – precum mecanismele de productie, transporturile, electricitatea sau telegraful – aveau sa le aduca. Trecerea de la o economie bazata pe agricultura la cea industriala; exodul populatiei din zonele rurale catre orase; trecerea de la productia manufacturiera la cea de masa; precum si declinul firmelor mici, conduse de proprietari, in favoarea firmelor gigant, multinationale, cu conducere integrata pe verticala – toate aceste schimbari radicale s-au dezvoltat continuu si crescator, si au fost cu adevarat intelese doar cand au fost analizate retrospectiv.
Multi cred ca acum ne aflam intr-o perioada similara de dezvoltare, prin trecerea de la o economie industriala la una informationala. Desi tehnologia informatiei s-a dezvoltat de-a lungul ultimelor patru decenii, abia acum experimentam o perioada de schimbari radicale, cand impacturile cumulate ale adaptarilor tehnologice, organizationale, sociale si economice, dau nastere unor noi modele de afaceri. Intr-o lume in care informatia traverseaza globul in cateva secunde, apar schimbari profunde in cadrul organizatiilor si intre acestea, atat firmele mari cat si cele mici rescriind regulile comertului.
O asemenea tehnologie, care ne-a atras atentia in ultimii ani, este Internetul. Cu greu trece o zi in care managerii sa nu fie confruntati cu inca un articol in presa economica anuntand noi oportunitati de afaceri in acest vestit spatiu virtual. Un studiu recent asupra articolelor economice aparute in cele mai importante reviste de gen[3] din Statele Unite, a relevat aparitia a peste 3500 de articole anual care contin cuvantul «Internet»; prin comparatie, in 1994 erau doar 924, 26 in 1990, si doar 8 in 1988. Multi considera Internetul o tehnologie revolutionara, care va schimba radical – asemenea telefonului cu un secol in urma – modul in care companiile vor derula afacerile in viitor. Dar, ca majoritate asa-numitelor «tehnologii revolutionare», Internetul reprezinta rezultatul integrarii mai multor inovatii tehnologice, care s-au dezvoltat treptat de-a lungul anilor. Similar, impactul sau asupra societatii si afacerilor va fi rezultatul multor schimbari evolutive de durata.
Conceput si dezvoltat in anii ‘60-’70 de catre Departamentul Apararii din Statele Unite, Internetul a aparut ca un candidat viabil pentru «magistrala informationala globala» abia in ultimii zece ani. Astazi, aceasta «retea de retele» uneste mai mult de 120.000 de retele diferite care leaga peste 450 de milioane de utilizatori din 60 de tari. Conform estimarilor[4] 950 de milioane de persoane vor accesa Internetul pana in 2005.
In 1966 Paul Barand de la RAND Corporation a publicat un articol fundamental privind transmisia (rutarea) dinamica a pachetelor de date. Principiile erau simple:
? reteaua nu va avea “nici o autoritate centrala”;
? toate nodurile din retea vor fi egale intre ele, fiecare nod va avea autoritatea de a fi autor de informatii si va asigura primirea si transmiterea de mesaje;
? mesajele vor fi impartite in pachete de date (informatii), iar fiecare pachet va fi adresat separat;
? fiecare pachet va fi originar dintr-un nod sursa si va fi directionat catre un nod de destinatie;
? fiecare pachet de date va circula prin retea ca entitate individuala;
? calea de comunicare folosita pentru un pachet de date va fi lipsita de importanta, va conta doar rezultatul final – sa ajunga la destinatia stabilita;
? un pachet de date va fi lansat de la un nod la altul, mai mult sau mai putin in directia destinatiei sale, pana cand ajunge acolo unde trebuie;
? se va considera ca reteaua nu poate fi sigura in mod absolut;
? chiar daca reteaua a fost partial distrusa si este doar “resturi”, va ramane operationala; pachetele de date vor ramane in punctele in care se afla si vor circula prin nodurile care vor supravietui.
Inca din anii 60, acest concept al unei retele descentralizate care schimba pachete de date, a fost luat in consideratie de catre RAND, MIT si UCLA. In 1968, Laboratorul national de fizica al Angliei a construit primul prototip de retea bazata pe aceste principii – prima retea de comutare a pachetelor de date. In decembrie 1969, patru noduri ale retelei ARPANET, reteaua armatei americane, erau in functiune, iar in 1970 apare protocolul de comunicare original de retea ARPANET cunoscut sub numele de NCP. In anii urmatori ARPANET a luat amploare. In 1971 existau 15 noduri, in 1972 s-a demonstrat posibilitatea comunicarii intre 40 de calculatoare, in 1973 apare FTP – protocolul pentru transferul de fisiere, iar in 1975 prima versiune oficiala a protocolului TCP/IP. In 1981 se inregistreaza 213 calculatoare in retea. In 1982 TCP/IP a devenit domeniu public, si toata tehnologia de baza a fost descentralizata, controlul conectarii devenind extrem de dificil. Retelele de calculatoare devin o necesitate absoluta. In acest context a aparut termenul Internet pentru a numi ansamblul de retele interconectate care utilizeaza protocolul comun TCP/IP, de acum din ce in ce mai perfectionat.
Daca Internetul exista de atata timp ne putem intreba de ce dintr-o data un asemenea interes pentru el? Initiativele privind aceasta «super-autostrada informationala globala» reprezinta doar o parte a povestii. Mult mai importante sunt doua schimbari radicale care au survenit in infrastructura tehnologica a Internetului in ultimii ani. Calculatoarele personale, considerate la inceputul anilor ‘80 doar niste jucarii pentru impatimiti, au devenit, pana in 1995, la fel de obisnuite intr-un birou ca si telefonul, in scurt timp ocupandu-si locul si in categoria aparatelor casnice. Pe de alta parte, in ultimii ani, administratiile centrale ale statelor lumii au inceput sa aloce fonduri substantiale cercetarii potentialului Internet. In 1994, administratia Clinton a aprobat o finantare de 6 milioane de dolari pentru infiintarea CommerceNet – un consortiu format din cele mai importante firme americane din domeniul tehnologiilor de inalta calitate, incluzand companii ca Apple, Hewllet-Packard, IBM si Intel – pentru a exploata potentialul comercial al Internetului. De atunci, mii de afaceri au exploatat potentialul Internetului; unele mai precaut, altele, in dorinta de a-si delimita teritoriul cat exista din plin, s-au aruncat inainte pe un teren necunoscut, intampinand dificultati si amenintari care au dus in final la caderi spectaculoase.
Puterea Internetului ca instrument pentru comertul electronic isi are originea in patru trasaturi distinctive esentiale: conectivitatea globala, proprietatea comuna, schimbul flexibil de informatii si costurile scazute.
Conectivitate globala. Infrastructura retelei ce sustine Internetul nu reprezinta cea mai avansata tehnologie. De fapt, platforma comunicationala a Internetului este mult mai putin avansata decat multe din retelele proprietare. In schimb, o sursa esentiala a puterii Internetului vine din conectivitatea sa globala: conecteaza milioane de utilizatori individuali si mii de firme de pe tot globul.
In figura de mai sus sunt reprezentate procentele de penetrarea a Internetului in fiecare tara (numar de utilizatori / numar total populatie), precum si principalele noduri de retea (asa-numitele backbone) care leaga intre ele magistralele de date, conform unui studiu publicat in 2001 de TeleGeography Inc[5]. Din prima categorie, cu un procent ridicat de penetrare, fac parte Australia, Canada, Elvetia, Finlanda, Islanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Suedia si Statele Unite. Romania are un procent scazut de penetrare – putin peste 10% – dar in ultimii ani piata Internetului s-a aflat intr-o crestere accelerata - aproximativ 50% crestere medie anuala pe perioada 1998-2002 -, mult mai rapida decat in celelalte tari din Europa Centrala si de Est.
Proprietatea comuna. Pentru ca a fost conceput astfel incat sa permita oricui sa se conecteze la el, Internetul pune la dispozitie o platforma deschisa pentru schimbul de informatii. Nimeni – organizatie, companie sau guvern – nu «detine» Internetul; el conecteaza peste 120.000 de retele din toata lumea, de-sine-statatoare si conduse independent. Faptul ca Internetul este privit ca o resursa libera de comunicatii globale a favorizat participari si colaborari rar intalnite in retelele proprietare obisnuite. Totusi aceasta caracteristica este, in acelasi timp, si cauza stabilitatii si securitatii reduse si greu de controlat, spre deosebire de cele ale retelelor proprietare.
O platforma flexibila pentru schimbul de informatii. Organizatiile si pietele reprezinta fara indoiala niste sisteme de procesare a informatiilor. Abilitatea de a interconecta indivizi printr-o retea fizica este doar primul pas catre expansiunea capacitatilor de procesare a informatiilor; sunt de asemenea necesare instrumente de sprijin al comunicatiilor si un management flexibil si interactiv al informatiilor. Conexiunile la Internet si instrumentele de comunicatie – precum posta electronica si buletinele electronice – exista de cateva decenii (mai recent si video-conferintele), dar ceea ce a captat atentia comunitatii afacerilor este aparitia World Wide Web si a navigatoarelor asociate acestei tehnologii.
O infrastructura de retea ce e «aproape gratis». Economiile estimate a se realiza prin reducerea costurilor in urma desfasurarii activitatilor de comert electronic pe Internet sunt cu adevarat impresionante. Marea parte a infrastructurii de retea este deja instalata, iar mentinerea si innoirea ei este, de obicei, finantata de guvernele statelor lumii. Browser-ele (programele pentru vizualizarea informatiilor din mediul World Wide Web) au fost puse la dispozitie gratuit, iar costul de conectare la Internet a unei persoane particulare, printr-un furnizor de servicii Internet, variaza intre 15 si 50 de dolari lunar. Costul conectarii unei organizatii la Internet – bazat pe numarul de utilizatori si viteza de acces – este mult sub cel practicat de retelele proprietare. In majoritatea cazurilor, odata conectat nu mai exista costuri suplimentare de utilizare. In timp ce aceasta «cursa gratuita» este din ce in ce mai probabil sa nu continue prea mult, marimea Internetului si numarul de utilizatori sunt atat de mari incat costurile vor fi oricum foarte mult sub cele ale unor firme care conduc retele proprietare.
Material extras din cartea “Internetul si noile paradigme ale marketingului“, Vlad Dulea, Elena Podoleanu, aparuta in 2006 la Editura Tehnoplast (acreditata CNCSIS) Bucuresti
© 2006 Toate drepturile asupra acestei lucrari apartin autorilor
ISBN- 973-8932-09-2
ISBN- 978-973-8932-09-8Vlad Dulea
economist, master in Managementul Proiectelor
asistent colaborator (2006-2007) – Catedra de Informatica Medicala, Facultatea de Medicina Dentara, Universtitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” BucurestiElena Podoleanu
economist, doctor in Informatica de Gestiune/Contabilitate
sef lucrari – Catedra de Informatica Medicala, Facultatea de Medicina Dentara, Universtitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti